Close
       
Contacteaza-ne: +40 (765) 394 870

January 8, 2018

5 motive să alegi un crescător de câini Ciobănesc Caucazian

crescator Ciobănesc Caucazian

Ești în căutarea unui pui de Ciobănesc Caucazian? Alegerea unui crescător este primul și cel mai important pas. Iată 5 motive pentru care este bine să alegi un crescător autorizat dacă vrei să ai câine Ciobănesc Caucazian sănătos și frumos:

1. Vei ști cum să îl crești
În primul rând, crescătorul cunoaște puiul chiar din prima zi, îi cunoaște părinții și trăsăturile de caracter pe care le-a moștenit. Îți va da detalii despre cum a fost crescut, dacă are probleme de sănătate, lucrurile care îi plac și modul în care reacționează în anumite situații. Astfel, odată ce îl aduci acasă vei avea control asupra creșterii lui și, mai ales, vei avea siguranța că faci ceea ce trebuie pentru ca el să se integreze cât mai repede în noua familie.

2. Vei cunoaște părinții puiului
Când vine vorba despre Ciobănescul Caucazian, trăsăturile de caracter se moștenesc din generație în generație, iar puiul împrumută mare parte din comportament de la părinții și bunicii lui. Este important să știi cum s-au comportat aceștia de-a lungul vieții, dar și care le sunt caracteristicile fizice. Dacă vizitezi canisa în cadrul căreia au fost crescuți sau iei legătura direct cu crescătorul, poți cere detalii și poze cu părinții puiului.

3. Te vei asigura că puiul a avut parte de o bună creștere
Ciobănescul Caucazian este un câine temperamental, neîncrezător și cu o fire violentă. În cazul în care puiul nu a avut parte de un mediu stabil, socializare și de dresaj corespunzător, comportamentul îi poate fi influențat de experiențele anterioare. Când îl cumperi direct de la crescător, elimini orice dubiu cu privire la trecutul său și, mai mult decât atât, îi poți cere sfaturi legate de creșterea lui.

4. Încurajezi creșterea responsabilă a Ciobănescului Caucazian
Există zeci de așa-ziși crescători care încearcă să vândă pui ce nu sunt de rasă pură. Pe de altă parte, adevărații crescători se mândresc cu câinii pe care îi cresc. Ei investesc timp și resurse financiare în căutarea părinților și bunicilor pentru a produce cei mai buni pui.

5. Poți primi tot felul de informații despre rasa Ciobănesc Caucazian
Creșterea unor câini de rasă presupune multă muncă, timp și bani, iar studierea rasei în detaliu este esențială pentru a înțelege comportamentul câinilor, modul în care trebuie crescuți și felul în care reacționează. Un crescător cu experiență îți poate da informații amănunțite despre Ciobănescul Caucazian. În plus, poți ține legătura cu el și după ce ai cumpărat puiul și te poate ajuta oricând ai nevoie de un sfat.

Ciobănescul caucazian este unul dintre câinii care necesită o atenție sporită din partea stăpânului său. Are nevoie de comunicare constantă și de un mediu prietenos pentru a crește armonios. Canisa noastră are o experiență de 20 de ani în creșterea câinilor din rasa Ciobănesc Caucazian, iar de-a lungul timpului am crescut pui frumoși, sănătoși, din părinți renumiți și premiați la concursurile internaționale. Poți afla aici povestea noastră, iar dacă vrei să afli mai multe despre puii de Ciobănesc Caucazian pe care îi avem de vânzare, ne poți contacta la numărul de telefon: +40 721 001 556.

×